De ce toate versiunile de Apple Watch ar putea fi defecte

de: Alexandru Puiu
12 06. 2018

Se poate aduce un argument că produsele Apple lansate după decesul lui Steve Jobs nu mai sunt la fel de bune calitativ. Conform unui nou proces însă, toate ceasurile Apple Watch sunt defecte, indiferent de versiune sau de generație.

În fiecare colț al mapamondului, Apple are un număr din ce în ce mai mare de procese pe rol. Pe lângă cele mediatizate dintre gigantul din Cupertino și Samsung, compania condusă de Tim Cook se află în boxa acuzațiilor pe procese legate de calitate tastaturii la MacBook Pro-urile din ultimii ani și pe marginea scandalului legat de încetinirea iPhone-urilor.

Cel mai recent proces care s-ar putea să se reflecte într-un scandal mediatic de proporții are ca subiect calitatea construcției pentru Apple Watch.

Ceasurile inteligente de la Apple se vând în continuare ca pâinea caldă, dar multe dintre ele au probleme. Ceasul s-a dezlipit din senin la prima generația a smartwatch-ului pentru foarte mulți utilizatori. Și eu am avut ghinionul să mi se dezlipească de două ori.

Prima oară l-am dus la un service să mi-l lipească, iar când s-a întâmplat a doua oară, am avut ghinionul să-mi intre niște apă în interior și gadgetul a devenit bibelou.

În plângerea dintr-un nou proces de clasă intentat împotriva celor de la Apple, este atacată calitatea construcției pentru toate ceasurile lansate vreodată de americani. Cei de la 9to5Mac au pus mâna pe documentul cu pricina și afirmațiile sunt cât se poate de clare.

„Toate ceasurile conțin același defect sau problemă care cauzează ecranul să se crape, să se spargă sau să se dezlipească de carcasă. Defectul, fără nici un fel de vină din partea purtătorului, iese la iveală după câteva zile sau câteva săptămâni de la achiziție.”

Conform plângerii intentate într-un tribunal din SUA, cei de la Apple au știut de problemă înainte să le scoată pe piață, dar au preferat să o ignore și le-au comercializat oricum. Dacă această premisă se confirmă, înseamnă că oficialii gigantului din Cupertino au ascuns în mod activ problemele cu dispozitivele companiei.

Aparent, există și un document intern conform căruia angajații sunt obligați să nege existența acestei situații pentru a putea refuza reparațiile pe perioada garanției. Grupul celor care au intentat procesul speră să obțină cinci milioane de dolari de la Apple.